marți, 10 mai 2016

Lista jegosilor, sau a smecherilor - Bucurestiul- in top

Lista spitalelor cu nereguli la analiza dezinfectanților

teste laboratorMinisterul Sănătății a făcut publică, cu aprobarea Parchetului General, lista unităţilor sanitare în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme în urma controalelor realizate conform dispoziţiei ministrului Sănătăţii prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară.
”Precizăm faptul că pentru siguranţa pacienţilor, în unităţile sanitare în care s-au înregistrat neconformităţi, au fost luate toate măsurile administrative perntru evitarea oricărui risc la adresa pacienţilor, respectiv suspendarea produselor dezinfectante în cauză.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii informează faptul că acţiunile de control continuă, fiind totodată luate măsuri de auditare a contractelor derulate de unităţile sanitare cu firma HexiPharma”, se precizează în comunicatul de presă postat pe site-ul Ministerului Sănătății.
Județul                  Unitatea sanitară

BUCInstitut Național de Endocrinologie Parhon 
Spital de Urgență Pantelimon 
Spital Clinic de Urgență
București
 
Institut de Pneumoftiziologie Marius Nasta 
 
Spital Sf. Stefan 
Spital Clinic de Urgență Sf. Ioan 
 
Spital Clinic Dr. Ioan Cantacuzino 
Spital de Nefrologie Carol Davila 
Spital Universitar de Urgență
ABSpital Judeţean de Urgenţă Alba Iulia 
BCSpital Judeţean de Urgenţă Bacău 
Spital Municipal de Urgență Moinești 
BVSpital Clinic de Copii Brașov 
Spital Făgăraș 
BRCentru integrat medicală paleativă 
 
CSSpital de Urgență Reșița 
 
CLSpital Orășenesc Lehliu Gară 
 
Spital Psihiatrie Săpunari 
Spital Călărași Pneumologie 
Spital de Urgență Călărași 
Spital Municipal Oltenița 
CJInstitutul Inimii „Nicole Stăncioiu” Cluj 
 
Institut Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuță” Cluj Napoca 
CTSpital Clinic de Pneumoftiziologie 
Spital Municipal Mangalia 
Spital Orășenesc Hârșova 
Sanatoriu Balnear și de Recuperare Techirghiol 
DJSpital Municipal Filantropia Craiova 
 
Spital Municipal Calafat 
GLSpital Clinic Județean de Urgență ” Sf. Apostol Andrei” Galai 
Spital Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați 
GJSpital Orășenesc Bumbești – Jiu 
HRSpital Municipal Gheorghieni 
ISSP OG Cuza Vodă Iași 
 
Spital clinic de psihiatrie “Socola” Iaşi 
MSSpital Județean de Urgență Targu Mures 
 
NTSpital Județean de Urgență Piatra Neamț 
OTSpital Județean Slatina 
Spital Municipal Caracal 
PHSpital Județean de Urgență Ploiești 
SMSpital Orășenesc Negrești Oaș 
SVSpital Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc 
Spital Psihiatrie Cronici Siret 
Spital Municipal Rădăuți 
Spital Orășenesc Gura Humorului 
Spital Municipal Fălticeni 
TMSC Materna Care SRL 
TLSpitalul Județean Tulcea 
 
VLSpital Municipal Drăgășani 
 
Spital Orășenesc Horezu 
 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu